Dacă prietenul din copilărie (sau bunul tău coleg de birou) este genul de individ care se juca cu soldăței „made in Hong Kong" când era mic, iar acum e mare amator de ceasuri, cadoul ideal pe care i l-ai putea face este, după părerea noastră, un bine-meritat "ceas de tranșee".

Odată cu dezvoltarea artileriei pe câmpul de luptă, oamenii s-au apucat să sape gropi și tranșee. Moda s-a adaptat și ea la noile cerințe: au apărut căștile de metal, încălțămintea plină de apă și ceasurile de infanterie: rezistente ca o carabină rusească și precise ca o mitralieră Maxim. Ceasurile de tranșee sunt, de altfel, printre puținele lucruri pozitive care ne-au rămas din amintirile Primului Război Mondial. Vorbim de niște piese rare, de colecție, care, mai mult ca sigur, au fost purtate la vremea lor de către niște ofițeri inepți, degrabă vărsătorii de sânge.

Cunoașteți genul: personaje crăcănate, cu mustăți de roșiori, mereu disperați să afle ora exactă pentru a fluiera cât se poate de precis atacul în urma căruia își vor pierde regimentul cu viteza cu care își pierd solda la poker în momentele de acalmie.

Aspectul exterior al ceasurilor de infanterie lasă de dorit. De fapt, exact aspectul exterior le face atât de căutate și de dorite de către colecționari. Dacă în lumea ceasurilor de mână ar exista criminali în serie, ceasul de infanterie ar fi un veritabil Hannibal Lecter al ceasurilor.

Și chiar așa și este, dacă ne uităm puțin la cum arată. Grilajul de protecție al ecranului este, pe cât de oribil, pe atât de necesar - să nu uităm că vorbim de un ceas care vine dintr-o perioadă în care lopata Linemann era cel mai bun prieten al omului. La un preț de câteva sute de ore, respectivul ceas poate fi purtat, cu tot cu grilaj, de către directorii colerici de corporații contemporane. Datul cu pumnul în masă are o prestanță aparte când porți la mână un ceas cu gratii.