Despre etică, eticheta şi ceas
Secolul XXI aduce cu sine anumite beneficii. Unul din acestea îl reprezintă dezvoltarea telefoniei mobile.
Pentru pasioanţii de ceasuri, acesta este un soi de beneficiu care se traduce într-o veste bună. Şi asta pentru că, mulţumită telefonului mobil, oamenii nu prea mai au motive să cumpere ceasuri ieftine. Explicaţia este simplă: ca să vadă, repede, cât e ora, oamenii preferă să arunce o privire pe ecranul telefonului mobil: pur şi simplu nu mai e nevoie să-ţi cumperi un ceas ieftin ca să afli acelaşi lucru.
Ceasurile ieftine, cu calculator, cu care studenţii înnebuneau fetele în timpul Epocii de Aur, reprezintă deja o fundătură în lanţul trofic al Evoluţiei Ceasului. Au fost demult înlocuite cu telefoanele mobile. Odată cu extincţia speciei intitulate „ceas ieftin", pe piaţă vor mai rămâne doi supravieţuitori: ceasurile scumpe şi imitaţiile de ceasuri scumpe. Şi câteva nişe bine marketate între ele.
Pe lângă ora exactă, un ceas bun mai trădează şi ceva din personalitatea purtătorului.
În liga ceasurilor scumpe există două categorii de purtători: bogaţii (adică oameni care îşi pot permite un ceas scump) şi colecţionarii (adică oameni care îşi pot permite un ceas scump).
iferenţa dintre aceste două categorii este, pe cât de subtilă, pe atât de vizibilă. Bogaţii poartă ceasuri scumpe cu nonşalanţa cu care conduc maşini scumpe. Colecţionarii colecţionează ceasuri scumpe cu eleganţa cu care conduc o altă categorie de maşini scumpe.
Este ca diferenţa dintre un bogătaş care turează la semafor motorul Lamborghini-ului şi un tip misterios care conduce relaxat un Jaguar E-type de colecţie, de culoare cafelei cu lapte, cu două locuri. Primul cumpără un ceas scump pentru etichetă. Al doilea, pentru etică. Primul cumpără un preţ, al doilea un tip de atitudine. Între cele două specii, există hibridul celui care cumpără imitaţii de ceasuri scumpe. Când purtătorul unei imitaţii de ceas scump va deveni bogat, va cumpăra întotdeauna un ceas scump, uitându-se la preţ. Nu va deveni niciodată un colecţionar. Şi va fi condamnat pe vecie să tureze motoare de Lamborghini, la semafor.
Mihnea Lazar
COMENTARII (1)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Ceasuri
Colaborarea dintre Swatch şi artişti de renume a dat naştere unor ceasuri cu totul originale
Sunt cunoscute sub numele de „ceasuri de tranșee". Ceasuri să fie, că tranșee găsim și pe străzi, la noi
Acum şi în România
Are şi o picătură albastră de safir, acolo, pe carboşonul (ştiaţi că există un astfel de cuvânt?) care îi împodobeşte remontoarul (dar cuvântul acesta?).
Ulysse e genul de ceas pentru care nu trebuie să citeşti Odiseea pentru a înţelege de ce l-a plăcut vrăjitoarea Circe pe Ulise
porti ceasuri?
HOW TO
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Confortul si siguranta picioarelor tale
Afla ce ti se potriveste
Tipuri de pantofi de ciclism
HOW TO
Probabil că timpul, despre care ştim oricum că e relativ, a luat-o razna când a fost strecurat sub aşternuturi cu Sophie Marceau.
Colecţionarii colecţionează ceasuri scumpe cu eleganţa cu care conduc o altă categorie de maşini scumpe



